Glosar
Biserica are cuvintele ei, vechi și frumoase. Aici le găsești explicate pe scurt. În restul paginilor, atinge un cuvânt subliniat cu puncte și explicația apare pe loc.
A
- a lega și a dezlega
- Puterea dată de Hristos apostolilor, și prin ei episcopilor și preoților, de a ierta sau de a ține păcatele.
- adulter
- Călcarea credinței dintre soț și soție.
- agheasmă
- Apă sfințită de preot prin slujbă.
- ajunare
- A nu mânca și a nu bea nimic un timp, mai ales în ziua în care te împărtășești.
- altar
- Partea bisericii de dincolo de catapeteasmă (peretele cu icoane), unde slujește preotul.
- anaforă
- Pâine binecuvântată, care se împarte credincioșilor la sfârșitul Liturghiei, slujba cea mare de duminică.
- aproapele
- Orice om de lângă tine: rudă, vecin, coleg, străin.
- arhiereu
- Episcop; treapta cea mai înaltă a preoției.
- ascultare
- A primi cu încredere sfatul duhovnicului (preotul care te spovedește) și a-l împlini.
B
- binecuvântare
- Rugăciunea și încuviințarea pe care o dă preotul sau episcopul.
- biserică
- Lăcașul în care se fac slujbele. Scris cu majusculă, Biserica înseamnă toți credincioșii, uniți cu Hristos.
- blândețe
- Purtare liniștită și bună, fără asprime și fără mânie.
- Botez
- Slujba sfântă (Taina) prin care omul intră în Biserică și primește iertarea tuturor păcatelor de până atunci.
- botezul lacrimilor
- Nume dat spovedaniei, pentru că spală păcatele făcute după Botez.
C
- canon
- Ce îți rânduiește duhovnicul la spovedanie ca să te îndrepți: rugăciuni, metanii, fapte de milă, post. Este leac, nu pedeapsă. Se mai numește epitimie.
- canon (regulă a Bisericii)
- Regulă hotărâtă de un sinod (o adunare a episcopilor) sau de un Sfânt Părinte pentru viața Bisericii.
- Canonul de pocăință
- Rugăciune lungă, în cântări, prin care omul își plânge păcatele și cere iertare.
- catehism
- Carte care explică pe scurt credința, de obicei prin întrebări și răspunsuri.
- cădere
- Săvârșirea unui păcat, mai ales după ce te-ai hotărât să nu-l mai faci.
- căință
- Părerea de rău și durerea sufletească pentru păcatele făcute.
- cârtire
- Plângere nemulțumită împotriva lui Dumnezeu sau a oamenilor.
- cele zece porunci
- Zece îndatoriri față de Dumnezeu și față de oameni, date de Dumnezeu prin Moise.
- cercetarea conștiinței
- A te gândi liniștit, înainte de spovedanie, la ce ai greșit cu gândul, cu vorba și cu fapta.
- clevetire
- A vorbi de rău pe cineva care nu este de față.
- conștiință
- Glasul dinlăuntru care îți spune dacă ai făcut bine sau rău.
- Crez
- Rugăciunea în care Biserica își spune pe scurt credința. Începe cu „Cred într-unul Dumnezeu”.
- cuminecare
- Alt nume pentru Împărtășanie: primirea Trupului și Sângelui Domnului.
- cumpătare
- Măsură în mâncare, băutură, cheltuieli și plăceri.
- cununie
- Slujba sfântă (Taina) prin care Biserica binecuvântează unirea dintre un bărbat și o femeie.
- curăție
- Paza trupului și a gândului de păcatele trupești.
D
- desfrânare
- „Lăsarea cu totul în voia poftelor trupului”, cum spune catehismul. Este unul dintre cele șapte păcate din care se nasc celelalte.
- dezlegare
- Rugăciunea prin care preotul, cu puterea dată de Hristos, iartă păcatele mărturisite.
- dezlegare (la post)
- Îngăduința Bisericii de a mânca un anumit fel de mâncare într-o zi de post, de pildă pește.
- deznădejde
- Gândul că Dumnezeu nu te mai poate ierta.
- diavol
- Duhul rău care îl ispitește pe om spre păcat.
- dragoste
- A voi și a face binele celuilalt, din iubire pentru Dumnezeu.
- dreaptă socoteală
- Măsură și judecată bună în toate; discernământ.
- duh
- Partea nevăzută a omului; uneori, felul lăuntric în care cineva face un lucru, ca în „duh de pocăință”.
- duhovnic
- Preotul care te spovedește și te îndrumă în viața de credință. A primit de la episcop dreptul de a spovedi.
- duhovnicie
- Slujirea preotului ca duhovnic; și dreptul lui de a spovedi.
- Duhul Sfânt
- A treia Persoană a Sfintei Treimi. Darul și puterea Lui lucrează în toate Tainele Bisericii.
E
- ectenie
- Șir de cereri rostite de preot, la care se răspunde „Doamne, miluiește”.
- enoriaș
- Credincios care ține de o parohie, adică de biserica și de preotul din locul unde trăiește.
- episcop
- Urmaș al apostolilor, care conduce Biserica dintr-un ținut și îi rânduiește pe preoți.
- epitimie
- Numele din cărți al canonului: ce îți rânduiește duhovnicul la spovedanie ca să te îndrepți.
- epitrahil
- Veșmântul lung și îngust pe care preotul îl poartă pe după gât la orice slujbă.
- Euharistie
- Numele grecesc al Împărtășaniei. Înseamnă „mulțumire”.
- evlavie
- Respect adânc și dragoste față de Dumnezeu și de cele sfinte.
F
- faptele milei
- Fapte bune față de cel în nevoie: a hrăni, a îmbrăca, a cerceta bolnavul, a mângâia, a sfătui, a ierta.
- făgăduință
- Îndatorire pe care omul și-o ia de bunăvoie în fața lui Dumnezeu.
- fățărnicie
- A gândi una și a spune ori a face alta; prefăcătorie.
- felon
- Veșmântul larg, ca o pelerină, purtat de preot la slujbe.
- fiu duhovnicesc
- Cel care se spovedește statornic la același duhovnic.
G
- gând
- Ce trece prin minte; poate fi bun, rău sau fără însemnătate.
H
- har
- Puterea și darul lui Dumnezeu care îl curățește, îl întărește și îl sfințește pe om.
- hirotesie
- Binecuvântarea prin care episcopul dă unui preot dreptul de a spovedi.
- hirotonie
- Slujba sfântă (Taina) prin care cineva este făcut diacon, preot sau episcop.
- hotărârea de îndreptare
- Voința sinceră de a nu mai face păcatul mărturisit.
- hulă
- Vorbă de batjocură la adresa lui Dumnezeu și a celor sfinte.
I
- icoană
- Chip sfințit al Mântuitorului, al Maicii Domnului sau al sfinților.
- iertare
- Ștergerea păcatului de către Dumnezeu; și împăcarea dintre oameni.
- invidie
- „Părere de rău pentru binele aproapelui și bucurie pentru nenorocirea și suferința lui”, cum spune catehismul.
- ispită
- „Îndemnul la păcat”, cum spune catehismul. Ispita în sine nu este încă păcat.
- iubire de argint
- „Pofta neînfrânată după bunurile pământești”, cum spune catehismul; lăcomia de bani și de avere.
- iubire de sine
- A te pune pe tine înaintea lui Dumnezeu și a celorlalți; egoism.
Î
- împăcare
- Refacerea păcii cu Dumnezeu și cu oamenii.
- Împărtășanie
- Taina în care creștinul primește Trupul și Sângele lui Hristos, sub chipul pâinii și al vinului.
- împietrirea inimii
- Starea în care omul nu mai simte că păcatul este păcat și nu se mai lasă mișcat de nimic bun.
- închinăciune
- Plecăciune cu semnul crucii, fără îngenunchere.
- îndreptar de spovedanie
- Ghid cu întrebări care te ajută să-ți cercetezi conștiința înainte de spovedanie.
- îndreptare
- Schimbarea în bine a vieții după spovedanie.
- îndulcire cu gândul
- A zăbovi cu plăcere la un gând păcătos.
- înfrânare
- Stăpânire de sine la mâncare, băutură și cele trupești.
J
- judecarea aproapelui
- A condamna pe altul în gând sau cu vorba.
- Judecata de apoi
- Judecata lui Dumnezeu la sfârșitul veacurilor, când fiecare dă seamă de viața sa.
- jurământ
- A-L lua pe Dumnezeu martor pentru ceea ce spui sau făgăduiești.
L
M
- martor
- Cel care este de față și poate adeveri. Așa este numit preotul la spovedanie.
- Maslu
- Slujba sfântă (Taina) în care bolnavul este uns cu untdelemn sfințit, cu rugăciuni pentru vindecare și iertare.
- mărturisire
- Spunerea păcatelor în fața preotului. Este și alt nume al spovedaniei.
- mândrie
- „Prețuirea de sine peste măsură și atitudinea de superioritate sau de dispreț față de ceilalți oameni”, cum spune catehismul.
- mânie
- „Supărarea cu ușurință pentru orice lucru și pornirea de a ne răzbuna”, cum spune catehismul.
- mântuire
- Izbăvirea omului de păcat și de moarte și viața veșnică împreună cu Dumnezeu.
- medic de suflete
- Nume dat duhovnicului, pentru că îl ajută pe om să se vindece de păcat.
- metanie
- Plecăciune până la pământ, cu genunchii și fruntea, însoțită de semnul crucii.
- milă
- Bunătatea cu care Dumnezeu îl primește și îl iartă pe cel care se întoarce la El.
- milostenie
- Ajutor dat din dragoste celui în nevoie.
- minciună
- „Tăinuirea cu știință și voință a adevărului, pentru a înșela, rătăci și păgubi pe altul”, cum spune catehismul.
- mirean
- Credincios care nu este nici slujitor al altarului (diacon, preot, episcop), nici călugăr.
- molitfă
- Rugăciune citită de preot pentru cineva.
- Molitfelnic
- Cartea de slujbă a preotului, care cuprinde rânduiala Tainelor și a altor rugăciuni.
- mustrare de conștiință
- Neliniștea pe care o simți după ce ai făcut un rău.
N
O
- obicei păcătos
- Păcat repetat până ajunge deprindere.
- oprire de la Împărtășanie
- Rânduiala prin care duhovnicul îl oprește pe om, un timp, de la Împărtășanie.
- otpust
- Rugăciunea scurtă cu care preotul încheie o slujbă.
P
- parohie
- Comunitatea credincioșilor dintr-un loc, cu biserica și preotul ei.
- patimă
- Păcat devenit obișnuință, care ajunge să-l stăpânească pe om.
- patrafir
- Numele popular al epitrahilului, veșmântul lung și îngust pe care preotul îl poartă pe după gât.
- păcat
- „Călcarea cu deplină știință și cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii lui Dumnezeu”, cum spune catehismul.
- păcat strămoșesc
- Păcatul primilor oameni, cu care se naște fiecare om și care se șterge prin Botez.
- păcate de căpetenie
- Cele șapte păcate din care se nasc celelalte: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, invidia, lăcomia, mânia și lenea.
- păcate grele
- Păcate făcute cu deplină știință și voie în lucruri mari, care îl despart pe om de harul lui Dumnezeu, adică de darul și puterea Lui.
- păcate împotriva Duhului Sfânt
- Păcate de împotrivire încăpățânată față de adevăr și față de mila lui Dumnezeu.
- păcate străine
- Păcatele altora la care ai fost părtaș.
- păcate strigătoare la cer
- Păcate foarte grele, făcute mai ales împotriva celor fără apărare.
- păcate ușoare
- Greșeli mai mici, de fiecare zi, făcute din slăbiciune sau neatenție.
- păcatele lipsirii
- Binele pe care puteai să-l faci și nu l-ai făcut.
- părere de rău
- Durerea că ai greșit față de Dumnezeu și față de oameni.
- părinte duhovnicesc
- Duhovnicul, privit ca părinte al celui pe care îl îndrumă.
- penitent
- Cel care se spovedește.
- pocăință
- Părerea de rău pentru păcate și întoarcerea la Dumnezeu, cu hotărârea de a-ți schimba viața. Este și un nume al Tainei Spovedaniei.
- pogorământ
- Îngăduința prin care duhovnicul ușurează o regulă pentru un om anume.
- pomelnic
- Lista cu numele celor vii și adormiți pentru care se roagă preotul la slujbă.
- porunci bisericești
- Nouă îndatoriri rânduite de Biserică: Liturghia duminica, posturile, spovedania și Împărtășania în cele patru posturi și altele.
- post
- Înfrânare de la anumite mâncăruri și de la păcate, pentru un timp, împreună cu rugăciune.
- posturile de peste an
- Postul Mare (al Paștilor), Postul Sfinților Apostoli, Postul Adormirii Maicii Domnului și Postul Crăciunului.
- potir
- Paharul sfânt din care preotul îi împărtășește pe credincioși.
- pravilă
- Rugăciunile rânduite pe care le citește cineva în fiecare zi sau înainte de a primi o Taină, de pildă Împărtășania.
- preot
- Slujitor al Bisericii, rânduit de episcop, care face slujbele și îi păstorește pe credincioși.
- prescură
- Pâinea adusă la biserică pentru Liturghie.
- prilej de păcat
- Locul, omul sau împrejurarea care te împinge ușor spre un păcat.
- priveghere
- Slujbă lungă de seară sau de noapte; și starea de a fi treaz și atent la suflet.
- psalm
- Cântare-rugăciune din cartea Psalmilor, din Vechiul Testament.
- Psalmul 50
- Psalmul de pocăință al regelui David, cel mai folosit în slujbele Bisericii. Începe cu „Miluiește-mă, Dumnezeule”.
R
- răbdare
- Puterea de a duce necazul și greșelile altora fără mânie și fără plângere.
- rânduială
- Ordinea în care se face o slujbă.
- râvnă
- Dorință fierbinte de a face binele.
- rugăciune
- Vorbirea omului cu Dumnezeu.
- Rugăciunea lui Iisus
- Rugăciunea scurtă „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.
- rugăciunile începătoare
- Rugăciunile scurte cu care începe orice slujbă: „Împărate ceresc”, „Sfinte Dumnezeule”, „Preasfântă Treime”, „Tatăl nostru”.
- rușine
- Sfiala de a-ți spune păcatul.
S
- scaun de spovedanie
- Locul din biserică unde stă preotul când spovedește.
- secretul spovedaniei
- Datoria preotului de a nu spune nimănui, niciodată, ce a auzit la spovedanie.
- semnul crucii
- Semnul făcut cu mâna dreaptă de la frunte la piept și de la umărul drept la cel stâng.
- Sfânta Scriptură
- Cărțile sfinte ale Vechiului și ale Noului Testament. I se mai spune Biblia.
- Sfinții Părinți
- Marii învățători sfinți ai Bisericii, din primele veacuri până mai târziu.
- slavă deșartă
- Dorința de a fi lăudat și admirat de oameni.
- slujbă
- Rugăciunea de obște a Bisericii, făcută de preot după o ordine anume.
- smerenie
- A te vedea așa cum ești înaintea lui Dumnezeu, fără să te socoți mai presus de alții.
- sminteală
- Pricină de cădere dată altuia prin vorba sau purtarea ta.
- spovedanie
- Taina în care îți spui păcatele în fața preotului, cu părere de rău, iar Dumnezeu ți le iartă prin preot.
- spovedanie generală
- Spovedania păcatelor din toată viața, de la vârsta la care omul își aduce aminte.
- superstiție
- Credința că semne, obiecte sau obiceiuri au putere asupra vieții tale.
T
- Taină
- Lucrare sfântă a Bisericii prin care, sub semne văzute, omul primește darul și puterea nevăzută a lui Dumnezeu (harul).
- tămăduire
- Vindecare, mai ales a sufletului.
- trezvie
- Atenție trează la gândurile care vin, ca să le oprești pe cele rele de la început.
- tropar
- Cântare scurtă de rugăciune.
- Trupul și Sângele Domnului
- Sfânta Împărtășanie: pâinea și vinul sfințite la Liturghie, care sunt cu adevărat Trupul și Sângele lui Hristos.
Ț
- ținerea de minte a răului
- A păstra supărarea pe cineva și a nu voi să ierți.
U
- umilință
- În limba Bisericii: înduioșare și părere de rău adâncă pentru păcate. Nu înseamnă „umilire”.
V
- vecernie
- Slujba de seară.
- viciu
- „Voia statornică de a călca legea morală”, cum spune catehismul; un păcat în care omul s-a așezat.
- virtute
- Deprindere statornică de a face binele.
- vrajbă
- Dușmănie și ceartă între oameni.
- vrăjitorie
- Încercarea de a afla viitorul sau de a schimba lucrurile prin puteri ascunse, nu prin rugăciune.
Z
- zdrobirea inimii
- Durerea sinceră pentru păcate.
- zgârcenie
- Greutatea de a da din ce ai celui în nevoie.