substantiv feminin, plural binecuvântări

binecuvântare

Rugăciunea și încuviințarea pe care o dă preotul sau episcopul.

La omul cere întâi binecuvântare. Un ghid parohial propune cuvintele: „Binecuvântați, , ca să-mi pot mărturisi mele.”

Tot cu binecuvântare se face și schimbarea . Cuvântul vechi este „blagoslovenie”.

spovedanie s.f., pl. spovedanii

Taina în care îți spui păcatele în fața preotului, cu părere de rău, iar Dumnezeu ți le iartă prin preot.

Mai mult despre „spovedanie”

părinte duhovnicesc expresie

Duhovnicul, privit ca părinte al celui pe care îl îndrumă.

Mai mult despre „părinte duhovnicesc”

păcat s.n., pl. păcate

„Călcarea cu deplină știință și cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii lui Dumnezeu”, cum spune catehismul.

Mai mult despre „păcat”

duhovnic s.m., pl. duhovnici

Preotul care te spovedește și te îndrumă în viața de credință. A primit de la episcop dreptul de a spovedi.

Mai mult despre „duhovnic”