Mi-e rușine să mă spovedesc. Ce fac?
Pe scurt
este firească. Spune-i chiar așa: „Părinte, mi-e rușine să spun.” El a mai auzit astfel de și se spovedește și el.
Rușinea este firească, mai ales la început. Nu este un semn că nu ești pregătit.
Preotul știe aceasta. Înainte de el însuși îți spune, din cartea de : „Nu te rușina, nici nu te teme.”
Trei care ajută:
- Preotul nu se miră. Părintele Ioan Valentin Istrati scrie: „Preotul este și el un om cu siguranță păcătos, și are și el nevoie de , și oricum a auzit de multe ori tot felul de păcate.”
- Nimeni nu va afla. Preotul are datoria, până la sfârșitul vieții, să păstreze secretul celor auzite.
- Arăți o rană unui doctor. Sfântul Ioan Scărarul îndeamnă: „Dezgolește-ți, dezgolește-ți rana în fața doctorului și nu te rușina.”
Părintele Arsenie Papacioc spune scurt: „Nu trebuie să existe rușine la spovedit.” Rușinea se cuvenea la păcat, nu la vindecarea lui.
Părintele Nicolae Dima spune ce face duhovnicul care aude, după mulți ani, un păcat greu. Nu ceartă, ci se bucură, ca de un om scos din apă (video pe YouTube).
Dacă tot nu poți, spune-i preotului: „Părinte, mi-e rușine să spun.” Te ajută el.
mărturisire s.f.
Spunerea păcatelor în fața preotului. Este și alt nume al spovedaniei.
slujbă s.f., pl. slujbe
Rugăciunea de obște a Bisericii, făcută de preot după o ordine anume.
gând s.n., pl. gânduri
Ce trece prin minte; poate fi bun, rău sau fără însemnătate.
duhovnic s.m., pl. duhovnici
Preotul care te spovedește și te îndrumă în viața de credință. A primit de la episcop dreptul de a spovedi.
preot s.m., pl. preoți
Slujitor al Bisericii, rânduit de episcop, care face slujbele și îi păstorește pe credincioși.
păcat s.n., pl. păcate
„Călcarea cu deplină știință și cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii lui Dumnezeu”, cum spune catehismul.